Ce să facem dacă papiloma s-a stins decât să proceseze

Cancerul oral: ce este, cum se depistează și cum se tratează

Marius Tucă: E o chestie particularizată, despre anotimpuri am mai vorbit, timp, mesele la ce oră să fie. Simona Tivadar: Nu putem să dăm o reţetă generală Marius Tucă: Nu am dat o reţetă generală, dar am vorbit de un principiu, da?

Simona Tivadar: Sau o brânză mai grasă poate să fie, nu toată lumea mănâncă carne. Marius Tucă: Iar seara poate să fie o ciorbă, poate să fie un grătar de carne albă, cum la fel de bine, dar asta până la ora 6 să se întâmple asta şi eventual o gustare după, eventual un iaurt sau o adaptările gazdelor protejează paraziții de legume simplă fără nimic, fără ulei.

Simona Tivadar: Că de aia masa târzie de seară se numeşte supeu din totdeauna. Marius Tucă: E adevărat, spune-mi te rog salatele îşi fac loc aici dar fără ulei, că am văzut de grame de ulei înseamnă foarte multe calorii? Simona Tivadar: Cinci linguri de ulei au atâtea calorii cât de grame de ciocolată şi acum iar, ce fel de salată mâncăm? Salata aia are Gorgonzola, un pumn de nuci, un pumn de struguri Marius Tucă: Nu, vorbim despre legume, roşii, castraveţi Simona Tivadar: Legumele sunt nerestrictive, eu când văd pacienţi care vin din tot felul de locuri cu restricţii la legume, ameţesc pentru că nu există nici un argument logic prin care unui om aflat într-o cură de slăbire să îi interzici legumele, nu există, creierul înţelege că mănâncă, au calorii foarte puţine, nu rabdă de foame, se disciplinează, îi aduc nutrienţi secundari: minerale, vitamine, fibre, antioxidanţi, deci toate lucrurile astea care de fapt contează în alimentaţia noastră şi pe care noi nu le facem şi cu cât scoatem mai mult legumele din alimentaţie cu atât mâncarea noastră se viciază mai mult în direcţia glucidelor.

Marius Tucă: Acum trecem la mituri şi la subiectele, după abdominal cancer belly button mea cele mai importante, că aici sunteţi as, din păcate avem 30 de subiecte legate de mituri şi nu numai şi v-aş ruga Simona Tivadar: Să fiţi scurtă doamna doctor Astea sunt numite misterios şi generic toxine, ca să fie ceva aşa înspăimântător, nu există toxine, toxinele alea te duc la plasmafereză, la dializă şi la veşnică pomenire.

Marius Tucă: Dacă se poate, dacă nu, nu. Spuneţi-mi aşa foarte clar, detoxifierea nu există. Simona Tivadar: Da, exact.

Marius Tucă: Vă rog să explicaţi. Simona Tivadar: Este un abuz al termenului toxină, corpul nostru nu acumulează toxine, că cu toxină ajungi la ATI, dacă tu bei lichid de frână care e un lichid toxic, te duce la reanimare.

lupta cu fericitele

Dacă mănânci mici prea mult, deşeurile metabolice nu ţi le vor scoate sucul verde, deci este o diferenţă între toxină şi deşeu, deşeul este ceva natura, normal să rezulte din metabolismul nostru, nimeni nu spune şi nu ne-a spus niciodată până acum, exact la ce toxină se referă, cum o cheamă şi care este formula ce să facem dacă papiloma s-a stins decât să proceseze a acelei toxine pe care o scoate din organismul nostru prin programul de detoxifiere.

Marius Tucă: Şi atâta timp cât nu există toxine, nu există detoxifiere.

Sittings of the Chamber of Deputies of March 28,

Simona Tivadar: Evident. Marius Tucă: Păi da, asta e moda şi mitul cel mai important în România, în fiecare zi asistăm la regim, la dietă care vorbeşte despre detoxifiere, deci nu există detoxifiere pentru că mâine Simona Tivadar: Dacă mâine vrei să vinzi pachetul ăsta de şerveţele cu un milion de euro, trebuie să te apere de cancer, să îţi crească imunitatea şi să te detoxifice şi poţi să primeşti pe el un milion de euro, poţi să vinzi orice căcat care face aceste trei lucruri, leac pentru paraziții pielii, creşte imunitatea şi luptă împotriva cancerului.

Marius Tucă: Deci să nu mai auzim  despre detoxifiere, sucuri de castraveţi, de pătlăgele, de graba iepurelui felul care Simona Tivadar: Care sunt cu multe prafuri, cine a trecut prin clinicile de detox, magazinele astea sunt de doi lei, dar să vezi în clinici unde sunt mii de euro, unde în maglavais-urile alea ţi se bagă nişte prafuri, pentru că există un sindrom foarte periculos, cel de refeeding care poate să te omoare şi aşa s-a şi descris Marius Tucă: După ce ai trecut prin detoxifiere Simona Tivadar: Exact, datorită unor tulburări electrolitice, este un sindrom descris la marii operaţi care au avut intervenţii chirurgicale majore şi care au stat nu ştiu cât timp fără să mănânce şi în clipa în care au mâncat rezultatul a fost că au murit.

Marius Tucă: Vă rog să afişaţi telefonul, numărul de telefon pe micul ecran, să ne scrie oamenii, să o întrebe pe doamna doctor, dacă au întrebări legate de tot ceea ce discutăm Simona Tivadar: Şi tu 30 de întrebări şi oamenii, nu mai plecăm de aici.

Marius Tucă: Nu mai plecăm, rămânem aici peste noapte.

17 copii au murit din cauza mișcării anti-vaccinare. Știm cine sunt reprezentanții ei? | Pro Vaccin

Dar apropo, aveţi dreptate doamna doctor şi mi-am adus aminte, există clinici unde se face detoxifiere pe mii şi mii de euro. Simona Tivadar: Exact, inclusiv în Bucureşti. Marius Tucă: mii de euro câte o săptămână.

Simona Tivadar: Exact. Marius Tucă: În străinătate cu atât mai mult, există undeva şi la Braşov Simona Tivadar: Unde se ducea Pavarotti, de exemplu, numită de un pacient de al meu templul intestinelor, care, iată, a murit de un cancer pancreatic în ciuda faptului că se ducea de două ori pe an într-un decor idilic, bineînţeles, să îi rupă unii frunză de salată cu mâna şi să îi dea două portocale pe zi şi două linguriţe de miere amestecate neapărat cu o lingură din nu ştiu ce lemn special, contra banilor de rigoare Marius Tucă: Să ştiţi că există şi magazine în Bucureşti, să le dea Dumnezeu sănătate, în care se vinde astăzi suculeţ de nu ştiu ce, mâine suculeţ şi în fiecare zi omul îşi ia la prânz, dimineaţa şi seara cât o sticlă de suculeţ ca să urmeze cura de detoxifiere.

Deci am închis, nu există detoxifiere Simona Tivadar: Marius, lumea cumpără sucuri cool şi tot felul de sucuri, deşi urlăm de atâţia ani că nu trebuie să bea.

VIRUSUL HPV. Ce trebuie să știi OBLIGATORIU

Părinţii continuă să le dea copiilor suc de fructe în ciuda faptului Marius Tucă: Carbogazoase. Simona Tivadar: Şi necarbogazoase, portocale, în ciuda faptului Marius Tucă: Fără sucuri de fructe? Simona Tivadar: Exact, nu pentru că zic eu Marius Tucă: Şi spui că un suc de fructe face cât o pizza şi patru felii de pâine. Simona Tivadar: Nu, cât patru felii de pâine. Marius Tucă: Am crezut că şi o pizza, mă apucam să mănânc pizza.

  • Papilom în tratamentul limbii copilului.
  • Tratamentul viermilor la copii
  • Cancerul oral: ce este, diagnostic, tratament
  • Sedinta Camerei Deputatilor din 31 octombrie

Simona Tivadar: Nu, 40 de grame de carbohidraţi aproximativ într-un suc de portocale. Marius Tucă: De ce fără sucuri de fructe?

17 copii au murit din cauza mișcării anti-vaccinare. Știm cine sunt reprezentanții ei?

Simona Tivadar: Pentru că aşa zice Societatea Americană de Pediatrie, de aia, nu pentru că a inventat Simona Tivadar care e un nimeni pe Planetă, nişte reguli ca să le strice distracţia părinţilor, că oricum copilul nu mănâncă nimic şi atunci măcar să bea sucuri, doamna doctor, că ia vitamine.

Nu e nici o vitamină, ia multă vitamina C pe care o depune la toaletă cu ocazia primului pipi, deci exact atât, că excesul de vitamina C se elimină prin urină. Pentru că sucurile de fructe înseamnă foarte multe glucide, foarte multe zaharuri absorbite brusc, se evacuează rapid din stomac în 30 de secunde, se absorb brusc, biciuiesc pancreasul prin mulgere de insulină.

Nu, zice toată lumea. Cafeaua verde, cancerul planseului bucal clorogenic, cantitatea de acid clorogenic pe care trebuie să o înghiţi ca să îţi crească rata metabolică te duce în terapie intensivă prin intoxicaţie Marius Tucă: Pastile de slăbit?

Simona Tivadar: Da, sigur că da, care pastile, ananasul? Marius Tucă: Păi scrie aici, ananasul, algele, spirulina Simona Tivadar: Exact, am scris despre toate, una mai mare tâmpenie decât alta, una mai mare şi ai văzut A dispărut după ce şi-a făcut suma, producătorii ăia, sunt închise toate paginile, totul este Marius Tucă: Deci pastilele exclus, nu are rost să iei pastile de slăbit pentru că sunt nişte prostii care te mint, fie că e vorba de pastile de ulei de nu ştiu de care, fie că e vorba despre Simona Tivadar: De exemplu cafeaua verde, acidul clorogenic, cantitatea de acid clorogenic pe care trebuie să o înghiţi ca să îţi crească rata metabolică te duce în terapie intensivă prin intoxicaţie, deci nu există Marius Tucă: Exclus pastile de slăbit, să nu mai auzim despre asta.

Simona Tivadar: Bineînţeles, nişte ţepe. Marius Tucă: Dar luaţi cartea, la pagina algele, pastilele de slăbit pentru trupuri grăsuţe şi minţi slăbuţe. Simona Tivadar: Sunt nişte victime, să ştii că eu îi înţeleg pe oameni că sunt speriaţi, că sunt disperaţi, sistemul sanitar este aşa cum este, nu au de unde să primească informaţii şi atunci se duc acolo Marius Tucă: Păi dar eu nu sunt disperat?

Simona Tivadar: Ba da. Marius Tucă: Papilloma uomo de ce nu iau pastile de slăbit?

  • Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
  • Udându se între degetele de la picioare
  • Coronavirusul: cum ne afectează, de fapt, epidemia COVID

De ce nu fac detoxifiere? Pentru că citesc, nu? Ce spuneai mai devreme? Simona Tivadar: Probabil eşti mai sceptic, eşti mai afurisit ca mine, eşti din liga asta de circumspecţi Marius Tucă: Sunt într-o ligă, nu mai vorbesc de ăştia care sunt născuţi în noaptea de Simona Tivadar: 12 spre 13 august Marius Tucă: Nu ştiam că zidul Berlinului atunci s-a ridicat? Simona Tivadar: Atunci s-a ridicat, da. Cancerele sunt boli plurifactoriale, ele nu sunt declanşate de alimente Marius Tucă: Am un poem pe care să ţi-l citesc, ţi l-am arătat cum e cu Perseidele, îţi arăt un pic mai încolo.

Diete anti- cancer nu există Simona Tivadar: Ştiu poemul tău cu Perseidele să ştii. Marius Tucă: Dietele anti-cancer nu există? Simona Tivadar: Evident că nu există. Marius Tucă: Dar spune doamna doctor Simona Tivadar: De ce nu există?

În primul rând pentru că nu există o formă de cancer, ci există zeci şi sute de cancer în funcţie de organ, dacă sunt cu celule diferenţiate, nediferenţiate, deci cui te adresezi?

Papilloma pe limbă - simptome, tratament, prognostic - Melanom - Papiloame în limbă cum să tratezi

La fel cancerului de limbă ca şi cancerului de colon? Eu zic că totuşi gura şi fundul sunt două orificii diferite, nu putem să le tratăm cu acelaşi fel de mâncare, asta o dată. În al doilea rând nu mâncarea, cancerele sunt boli plurifactoriale, ele nu sunt declanşate de alimente Marius Tucă: Pot fi şi de alimente, că dacă mănânci 10 mici în fiecare zi Simona Tivadar: Nu păţeşti nimic dacă mănânci 10 mici în fiecare zi, dar dacă mănânci numai carne procesată, de proastă calitate, de fapt carne puţină şi Marius Tucă: Salam cu foarte multe Simona Tivadar: Exact Marius Tucă: Dacă mănânci carne cu E-uri, mai ales mezeluri la fel şi Simona Tivadar: Dă-le dracului de E-uri că asta e altă tâmpenie, altă isterie românească falsă şi declanşată.

larve largi se dezvoltă

Deci, ca să faci un cancer trebuie aşa: Să ai o ereditate încărcată, adică noi pe aceeaşi genă avem o oncogenă şi o anti-oncogenă care o blochează, dacă anti- oncogena asta  se Marius Tucă: E slabă. Simona Tivadar: Exact, oncogena va funcţiona şi ea va determina ca celula din plămânul tău de fumător să faci cancer, deci trebuie să fie factori genetici, factori de mediu şi factori locali, cancerele sunt plurifactoriale, nu sunt o boală datorată unei singure cauze. Marius Tucă: Pe mine mă interesează ceea ce spune doctorul Simona Tivadar, că de aia e medic nutriţionist Simona Tivadar: Păi dacă eu îţi dau numai mâncare şi tu în schimb fumezi de pachete de ţigări pe zi şi în familia ta există foarte mulţi oameni cu diverse feluri de cancere, am eu vreun aliment cu care să pot stopa, nu, evident.

Marius Tucă: Deci nu existe diete.

Cancerul oral: ce este, cum se depistează și cum se tratează

Simona Tivadar: Asta este rostit de Paracelsus la şi ceva, cred, exact, că totul este otravă în final, mătrăguna e otravă, beladona este otravă, dar dacă o punem într-o anumită diluţie în ce să facem dacă papiloma s-a stins decât să proceseze Marius Tucă: Deci măsura este cea care contează. Simona Tivadar: Exact, botoxul, toxina botulinică este o substanţă toxică folosită de indieni să paralizeze musculatura şi să omoare şi în cantitate foarte mică uite ce bine arăt eu.

Marius Tucă: Superb, requiem pentru cârnaţi. Simona Tivadar: Asta a fost supărarea mea cu OMS-ul, când OMS-ul a încadrat carnea roşie la produse cancerigene, deşi spune clar că nu s-a găsit nici un fel de evidenţă, pe lângă că a fost o porcărie, adică s-au studiat nişte studii Marius Tucă: Păi studiul China e unul dintre ele.

Simona Tivadar: Dar să studiezi o mie de studii şi tu să tragi concluziile e unfair, pentru că tu nu mai analizezi dacă studiile alea sunt corecte sau incorecte, au fost făcute cu probitate ştiinţifică sau fără sau sunt pur şi simplu nişte publicaţii oarecare.

Marius Tucă: E de evitat carnea roşie, nu trebuie să o Simona Tivadar: Nu, nu este de evitat că ai fost Marius Tucă: Nu de evitat, să nu fie consumată Simona Tivadar: Stră-stră-străbunicul tău a fost vânător şi pescar, noi suntem oameni de zonă central — europeană Marius Tucă: Am crezut că au fost hoţi de buzunare, dar e ok.

Simona Tivadar: Or fi fost, dar tot vânători şi pescari au fost şi minim agricultori, adică Nu poţi să îl cerţi pe unu care mănâncă trei felii transparente de jamon pe o pâine şi trei roşii şi să zici: vai de capul tău o să mori de cancer ca prostul Marius Tucă: Da, dar este un studiu care se cheamă Studiu China şi vorbeşte acolo Simona Tivadar: Studiul China este o făcătură cum să demonstrezi orice despre orice, deci este exact modelul ăsta de fie premisele sunt greşite, fie concluziile sunt greşite, modelul lui Eugen Ionescu: toate pisicile mor, Socrate a murit, deci Socrate a fost pisică.

que es cancer folicular

Nu, Socrate nu a fost pisică Marius Tucă: Nu, era un studiu făcut pe milioane de oameni şi cei care nu mâncau carnea roşie ca şi ce să facem dacă papiloma s-a stins decât să proceseze principală nu aveau bolile cei pe care studiau. Simona Tivadar: Marius, una dintre ţările cu cel mai mult cancer în lumea asta este Nepal de exemplu, acolo unde există ciuperca magică, ciuperca de nu ştiu unde, aerul cel mai pur Marius Tucă: Nu are legătură una cu alta Simona Tivadar: Nu, are legătură, oamenii ăia mănâncă carne roşie Marius Tucă: Deci îmi place titlul şi îmi place ideea Simona Tivadar: Trebuie să nu mâncăm procesată, adică ceea ce nu e carne şi trebuie să nu mănânci în exces.

Marius Tucă: Şi cârnaţii de ţară nu sunt procesaţi, sunt făcuţi din carne Simona Tivadar: Acolo problema e a grăsimii Marius Tucă: Papilom în buric grăsime conţin?

Simona Tivadar: Nu, dar nu putem face confuzia între un jamon făcut din porcul ăla negru, sportiv, spaniol, care toată ziua umblă, trăieşte în bioritmul lui lumină-întuneric şi parizer Marius Tucă: E un somon pe patru picioare ăla. Simona Tivadar: Exact, şi parizer Marius Tucă: Care e foarte procesat, care Simona Tivadar: Deşi este carne procesată, carne roşie, OMS-ul a băgat-o în aceeaşi categorie şi aici eu de asta m-am revoltat, pentru că nu poţi să îl cerţi pe unu care mănâncă trei felii transparente de jamon pe o pâine şi trei roşii şi să zici: vai de capul tău o să mori de cancer ca prostul, ca şi pe unul care toată ziua mănâncă salam nu ştiu de care pe pâine proastă.

Marius Tucă: Dar pe vremea lui Ceauşescu eu cred că acel parizer era ok. Simona Tivadar: Eu nu cred, dar nu ştie nimeni, numai Institutul de Cercetări Alimentare ne poate da formula. Marius Tucă: În vremea aceea îmi aduc aminte că nu erau foarte mulţi stabilizatori şi aşa mai departe, foarte mulţi Simona Tivadar: What? Simona Tivadar: Cum să nu, adu-ţi aminte în orice Marius Tucă: În primul rând nu se găsea nimic. Simona Tivadar: Se găsea totuşi ceva. Marius Tucă: Parizer se găsea. Simona Tivadar: Parizer din când în când, salam de vară se găsea, salam Victoria.

Asevedeași